< Blog

Intâlnire cu Aurora Liiceanu sau De la măgarul lui Buridan la efectul Zeigarnik

magar

În 17 decembrie, organizat de o librarie, la Biblioteca Judeţeană Piteşti a fost invitată doamna Aurora Liiceanu. Am norocul cu o o bună colegă să aflu şi eu şi, prin urmare, ajung la acest eveniment. Citisem câte ceva scris de doamna Liiceanu  dar, vorba unui fost coleg, îmi mai aminteam cam pe diagonală despre ce scria şi asta nu din cauza doamnei. Sală plină ochi, aproximativ 150 de oameni, de la pensionari culţi sau foşti profesori la oameni simpli, dornici de a vedea opinia unei doamne psiholog ce propunea o temă contemporană despre direcţia în care se îndreaptă psihicul uman din zilele noastre. Avea şi un titlu pe măsură pe care nici să mor şi nu mi-l amintesc.

Iau un loc lângă colega mea şi aştept cuminte survolând cu privirea oamenii. Am baleat ce am baleat şi văd şi punctul de vânzare al librăriei care a organizat evenimentul. Mă duc aţă şi răsfoiesc şi eu oferta.

Stil lejer şi totuşi încrucişat care-mi dă percepţia unor permanente bliţuri pe jocuri între alb şi negru.

Ajunge şi doamna Liiceanu după o întârziere rezonabilă de 15 minute, regizată sau nu, şi este introdusă în faţa noastră de un domn ce părea patronul librăriei cu pricina. Domnul…să zicem X, după ce o primeşte călduros, începe să-şi introducă fiica, psiholog de meserie, ce se oferise să o aducă pe doamna Liiceanu de la Bucureşti. Mă gândesc: oare cum se simte fata? Tânără, la vreo 25 de ani, puţin stingherită de introducerea mândrului tată, aşezată by default lângă doamna Liiceanu, doar, doar s-o lua ceva, gândesc în sinea mea.

Scot carneţelul cu idei de dezvoltat şi meditat că la astfel de oameni am nevoie de notiţe să-mi pot regândi gândurile, dacă e nevoie şi mă aşez pe ascultat.

Începe blând cu diferenţa între ai răbdare! la români versus fă răbdare! la greci, ca o parabolă între direcţia gândirii lui a avea-a poseda şi a face-a acţiona. Mă prind mai greu dar să zicem … Ca apoi, doamna Liiceanu să înceapă, nici mai mult nici mai puţin, exact cu idea care-mi daduse senzaţia pe care am avut-o răsfoindu-i cărţile, senzaţia de a vedea lucrurile doar în bine şi rău, alb şi negru. Astfel că, declară cumva un război ideatic gândirii binare de care se loveşte în ziua de azi. Îşi începe argumentarea mutaţiilor psihologice pe care le-a identificat ca fiind direcţia psihismului social de azi: virtual versus real; privat versus public; bărbat versus femeie; etc.  Concluzionează că în ciuda faptului că natura nu-i binară, noi am ajuns să nu mai avem nuanţe! Nici măcar la adjective nu mai avem nuanţe…toate-s nashpa sau super! Ajungem la fascinaţia urâtului şi la fascinaţia răului. Cica doar sexul a capatat nuante…bisexual, metrosexual, homosexual, etc.

Ajungem la efortul de a alege din lipsă de criterii. Suntem o societate de tineri şi neliniştiţi veşnic, o societate de adolescenţi emergenţi…(dacă în mod normal adolescenţa se mai termina şi ea într-o vreme… 🙂 în ziua de azi mai suntem adolescenţi şi necopţi şi la 24 de ani! iar altii si mai tarziu).  Societatea şi globalizarea pe care o tot hrănim cu nevoi fără nevoi ne conduce la incapacitatea de a lua decizii şi devenim fraţi şi surori cu măgarul lui Buridan care a murit între două căpiţe de paie…. Această incapacitate ne conduce încet şi sigur la procrastinare….procrastinarea unora în marital, procrastinarea unora în plata facturilor, procrastinarea unora la lucru, că de ce nu? Se ajunge aşa la chiulul la nivel global şi, mai nou, se dau chiar indicaţii care să ascundă asta: birou în dezordine, foi în mână când ieşi pe hol şi faţă permanent preocupată … Doamna Liiceanu ne spune discret cum am ajuns cu toţii oameni determinaţi nativ la „a o scălda”. Bineînţeles nu vorbea de cei de faţă.

Şi aşa, această globalizare ne supune subtil la o manipulare subliminală de şi timpul a ajuns după unii cercetători de la 24 de ore ziua la 17 ore şi ceva….(mă liniştesc şi eu gasindu-mi explicaţie că d’aia nu mai am timp să fac tot ce vreau să fac).

Elegantă, ne sugerează discret să fim suspicioşi faţă de media ca fiind o regulă de bază dintr-un ghid de supravieţuire urbană în faţa anormalului …şi încheie nu fără să mă lase cu reflecţiile neterminate de parcă efectul lui Zeigarnik ar fi fost făcut tocmai pentru mine chiar dacă l-a amintit şi dumneaei pe undeva în timpul discursului despre problema timpului neterminat…..

PS: Efectul Zeigarnik afirmă că oamenii își amintesc procesele incomplete sau întrerupte mai bine decât procesele complete.

(Psihologul rus Bluma Zeigarnik este primul care a studiat fenomenul după ce a observat că ospătarii își aminteau comenzile doar cât timp respectivele comenzi erau în procesul de a fi servite 🙂 . Unii psihologi sugerează că studenții care doresc să își aminteasca materia mai bine ar trebui să își lase învățatul neterminat când iau pauze.)

 

Omul este propriul său Prometeu! Jules Michelet