Povesti cu talc

Fereastra

Viața este așa cum ne-o facem și o vedem. Așa a fost întotdeauna și așa va fi mereu! Erau o dată doi bărbați. Amândoi grav bolnavi, ei se aflau în același salon al unui mare spital. Deși era un salon mic, avea o fereastră care dădea afară spre lume. Bărbatului de la fereastră i s-a […]

Povestea fluturelui

“A fost odată un văduv care locuia împreună cu cele două fete ale sale care erau foarte curioase şi inteligente. Fetele îi puneau mereu multe întrebări… la unele ştia să le răspundă, la altele nu… Cum îşi dorea să le ofere cea mai bună educaţie, într-o zi şi-a trimis fetele în vacanţă cu un înţelept. […]

Adevăratele minuni

“Unui grup de elevi i s-a cerut să recompună lista celor şapte minuni ale lumii, adaptată timpurilor pe care le trăim. Au existat multe diferenţe, dar iată minunile care au obţinut calificative maxime: Piramidele din Egipt Taj Mahal Marele Canion Canalul Panama Empire State Building Basilica San Pietro din Roma Marele Zid Chinezesc În timp […]

Primim doar ce acceptăm să primim

Lângă Tokio trăia un vestit războinic Samurai, care a decis să-i îndrume pe cei tineri în budismul Zen. Se spune că în ciuda vârstei înaintate, el putea înfrânge orice adversar. Într-o după-amiază, un luptător – cunoscut pentru lipsa lui de scrupule – a ajuns în localitatea unde trăia bătrânul Samurai. Era cunoscut pentru tehnicile lui […]

Uneori se întâmplă şi lucruri groaznice

Poveste pentru a pregăti copiii în faţa morţii celor dragi. Lui Ionuţ îi plăcea mult să se uite la desene animate, în special cele cu o notă fantastică în care personajele principale puteau călători în spaţiu. Când le vedea reuşea să uite de alte lucruri rele care i se întâmplaseră de-a lungul vieţii lui de […]

Rândunica

Într-un timp, o rândunică avea-n cuibu-i şase pui, Şi privea la ei sărmana, ca la chipul soarelui. De cu zori pornea săgeată, căutând pe deal şi văi Hrană pentru puii săi. Şi-n iubirea-i … nu odată, S-a culcat ea, nemâncată. Dar destul de fericită, că nu s-a-ntâmplat nici-când Dintre pui s-adoarmă unul, ars de sete sau […]

Dasaratas

În memoria bunicului meu Iulie M.Nicola, poezia cu care am crescut o vreme… ……Tu erai nemăritată, eu eram copil p-atunci, Începuse toamna, dragă. Soarele grăbit pe lunci Şi pe dealuri, tot mai grabnic scobora mereu spre ţara Celor morţi, la Iama-n braţe. Cât d-aprinsă vine vara Topind florile, iar toamna cât de dulce-i pe pământ! […]

Califul, Mustafa și Moartea

Profetul lui Alah, pe un vârf de munte, grăind mulțimilor, a zis: ”Tot ce ți-e scris se va-ntâmpla odată, zadarnic fugi de ce ți-e scris. Ursita e ca umbra, naintea ta când nu e-n urma ta.” *** Califul a plecat odată, pe un drum de munte singur, singurel. Trei hoți de codru i-au ieșit în […]

Povestea celor trei uși…

Un rege avea un fiu deștept și curajos. Ca să il pregătească pentru a înfrunta viața, îl trimise la un bătrân întelept. – Luminează-mă! Ce trebuie sa știu în viață? – Vorbele mele se vor pierde precum urmele pașilor tăi pe nisip, dar o să-ți dau totuși câteva sfaturi. În drumul tău prin viață vei […]

Fii desupra destinului tau…

Povestea spune că era odată o fată care, lovindu-se de greutățile vieții, a mers la tatăl ei să se plangă că nimic nu-i ieșea așa cum își dorește. Obosise să lupte fără a obține rezultatele pe care le aștepta. Nu știa cum să facă să meargă mai departe în viața pentru că se simțea epuizată. […]

Omul este propriul său Prometeu! Jules Michelet